09.05.2018

Bariere invizibile – implicații ale motivației pentru putere ca risc pentru slaba reprezentare a femeilor în poziții de conducere

Publicația:  Journal of Business Ethics

Cuvinte cheie: diferențe de gen, motivație pentru putere, femeile în poziții de conducere

Articol: Gender Differences in Leadership Role Occupancy: The Mediating Role of Power Motivation

Autori: Sebastian C. Schuh, Alina S. Hernandez Bark, Niels Van Quaquebeke, Rüdiger Hossiep, Philip Frieg, Rolf Van Dick

Anul publicării: 2014


Cercetările vizând reprezentarea slabă a femeilor în pozițiile de conducere au pus accent mai ales pe explicații din sfera discriminării, precum standarde de performanță mult mai ridicate pentru femei, accesul limitat la promovare și șanse reduse în dezvoltarea carierei, măsurile organizaționale sau sociale care limitează accesul femeilor la poziții de conducere în organizații necompetitive sau cu probleme, aflate în derivă (vezi glass-cliff phenomen, Haslam & Ryan, 2008). 

Sebastian C. Schuh, și echipa sa (2014) propune o schimbare de perspectivă și investighează și aportul unor factori personali, condiționați mai degrabă de tendințele predominante ale femeilor de a-și orienta atenția asupra unei categorii de motivații sau nevoi interne, specific feminine (ex. construirea și menținerea de relații), comparativ cu cele ale bărbaților (ex. căutarea afirmării sau puterii) (Buss, 1999; Diekman and Eagly, 2008). Obiectivul principal al studiului a fost de a scoate în evidență dacă există și alte cauze, altele decât cele sociale, pentru slaba reprezentare a femeilor în pozițiile de conducere.

În  patru studii distincte, Schuh și colegii săi (2014) au arătat  că există diferențe de gen în ceea ce privește motivația pentru putere, că motivația pentru putere explică distribuția inegală a femeilor și bărbaților, în pozițiile de conducere, motivația pentru putere mediind relația dintre gen și ocuparea unei poziții de conducere. Mai mult detalii despre preocupările autorilor privind acest subiect găsiți aici: https://link.springer.com/article/10.1007/s10551-013-1663-9 

DOI 10.1007/s10551-013-1663-9 

Prezentare realizată de dr. Cristina Maria BOSTAN


Ultimele articole