26.09.2018

Publicatia:  Journal of Applied Social Psychology

Cuvinte cheie: pasiune pentru munca, pasiune armonioasa, pasiune obsesiva, obiective ambitioase, definirea obiectivelor la locul de munca

Articol: Passion and challenging goals: drawback of rushing into goal-setting processes

Autori: Sara Thorgren & Joakim Wincent

Anul publicarii: 2013

Pasiunea, entuziasmul si implicarea in munca sunt considerate esentiale si ideale pentru organizatii si pentru antreprenoriat, mai ales daca liderul si echipa sa au un obiectiv ambitios.

In studiul de fata, Thorgren si Wincent (2013) propun un model dual de intelegere a pasiunii pentru munca, in sensul ca acestia considera ca exista doua tipuri de pasiune pentru munca – pasiune armonioasa si pasiune obsesiva. Astfel, cei cu pasiune armonioasa au tendinta de a-si stabili obiective instrumentale, pe cand cei care au o pasiune obsesiva, au tendinta de a-si stabili obiective de performanta. Cei care dezvolta o pasiune armonioasa in timp sunt mai degraba entuziasmati, dedicati, concentrati pe sarcina si traiesc predominant emotii pozitive, fiind motivati intrinsec. Contrar acesteia, cei care dezvolta pasiune obsesiva sunt mai putin flexibili, sunt dedicati excesiv si compulsiv muncii si le este mult mai greu sa se deconecteze psihologic de munca. Totodata, pasiunea obsesiva are tendinta si sa ii determine pe angajati sa dezvolte inca de la inceput obiceiuri de lucru nesanatoase, acestia riscand sa isi dezvolte o imagine de sine negativa si instabila in timp, ca rezultat al emotiilor negative traite constant si tendintelor compulsive de a se dedica muncii.

Thorgren si Wincent (2013) arata ca indiferent de tipul de pasiune dezvoltat, exista factori care pot submina chiar si efectele pozitive adesea asociate cu tipul de pasiune armonioasa. Asa cum arata rezultatele studiului, atunci cand liderii se percep ca fiind competenti, acest lucru va stimula pozitiv orice tip de pasiune – va creste cea armonioasa si se va agrava si cea obsesiva. in acelasi timp, conform teoriei, pasiunea de tip armonioasa ar trebui sa stimuleze pozitiv procesul realizarii obiectivelor profesionale, pe cand cea de tip obsesiva sa influenteze negativ. Rezultatele empirice arata ca viteza cu care este definit si stabilit un obiectiv creste probabilitatea ca membrii echipei sa precipiteze procesul realizarii obiectivului ambitios, indiferent de tipul de pasiune pentru munca.

            Pentru mai multe detalii despre acest model si rezultatele studiului, regasiti aici articolul: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/jasp.12181 

 

Prezentarea realizata de dr. Cristina Maria Bostan 

Ultimele articole